Dați Cezarului ce-i al Cezarului... Cuvinte citate foarte des și întîlnite în multe limbi. Sînt din Evanghelie (Matei, XXII, 21). Se folosește uneori versiunea latină: Quae sunt Caesaris, Caesari. Evanghelistul Matei povestește că fariseii, vrînd să-i întindă lui Isus o cursă și să-l îndemne la nesupunere față de stăpînirea romană, l-ar fi întrebat dacă să plătească dajdie Cezarului. Isus – continuă povestitorul – simțind capcana care i se întinde, le-a cerut să-i prezinte moneda pe care vor s-o plătească; cînd i-au adus moneda, el le-a arătat efigia împăratului și le-a zis vorbele de mai sus. Prin urmare, la origine, cuvintele n-aveau de loc un sens figurat. Ele l-au căpătat ulterior, și astăzi servesc pentru a recomanda să se recunoască fiecăruia meritele, atribuția, rolul său. La Maxim Gorki (în romanul Foma Gordeev, cap. XIII) găsim o aplicare a întregului citat biblic sub o formă amuzantă și ironică. După slujba religioasă, personajul Cononov se adresează musafirilor și le spune: „Acum, după ce-am dat lui Dumnezeu, ce-i al lui Dumnezeu, dați-mi voie ca muzica să dea Cezarului ce-i al Cezarului”. BIB.